Ce ascundem în spatele televizorului

Ce trebuie gândit înainte de mobilier

Avem un obicei destul de interesant atunci când facem ordine. Lucrurile care ne încurcă, dar de care încă avem nevoie, ajung undeva unde nu le mai vedem. Într-un sertar, într-o cutie, după o ușă. Iar pentru fire, locul pare să fie stabilit aproape dinainte: în spatele televizorului.

Acolo poate exista o mică încurcătură pe care o cunoaștem doar noi. Un prelungitor, alimentatoare care seamănă între ele, un cablu rămas de la un aparat pe care nici nu îl mai folosim. Din când în când avem nevoie să scoatem ceva din priză și începe căutarea. Urmărim firul cu mâna, tragem puțin de el, vedem ce se mișcă la celălalt capăt. Dacă avem noroc, ajungem la ce căutam fără să mutăm comoda.

În restul timpului, livingul poate să arate foarte bine.

Mi se pare că ne obișnuim destul de ușor cu astfel de lucruri. Știm că priza aceea se găsește greu, că trebuie ridicat puțin televizorul ca să ajungem la o mufă sau că ușa unui corp rămâne întredeschisă când folosim aparatul dinăuntru. Le facem fără să ne mai întrebăm de ce. Abia când vrem mobilier nou apare ocazia să le rezolvăm. Și ar fi păcat să luăm toată încurcătura, cu obiceiurile ei cu tot, și să o mutăm într-o comodă mai frumoasă.

Ordinea ține până când trebuie să scoți un ștecher

Când spunem că vrem cablurile ascunse, cererea pare destul de clară. Vrem să privim peretele fără fire care coboară până la priză, fără un prelungitor pe jos și fără să ne gândim unde să împingem încă un alimentator. Este firesc. Numai că locul în care dispar toate acestea merită aproape la fel de multă atenție ca suprafața din față.

Să presupunem că s-a rezolvat totul la montaj. Firele trec prin mobilier, prizele sunt acoperite, televizorul este la locul lui. Peste un an vrem să conectăm altceva. Descoperim că prin golul din spatele corpului încape cablul, dar nu și mufa lui, sau că nu mai putem ajunge la ieșirea de sus. Soluția funcționa foarte bine pentru configurația din ziua montajului. Între timp, noi am schimbat un singur aparat.

De aceea, când ne uităm la proiect, merită să urmărim și drumul unui cablu. Nu doar locul pe unde dispare din vedere, ci pe unde ajunge până la capăt și cum îl scoatem de acolo dacă trebuie schimbat. O trecere între corpuri, un spațiu în spate sau un panou demontabil pot ajuta, în funcție de construcție. Contează să existe o cale pe care chiar o putem folosi după ce totul este montat.

Este la fel și cu prizele. Dacă renovăm, poziția lor se discută împreună cu mobilierul și cu electricianul, înainte de finisaje. Dacă locuim deja acolo, pornim de la ce avem. În ambele situații, aș vrea să știu cum scot efectiv un ștecher când am nevoie. Pare o întrebare ridicol de mică în comparație cu toate alegerile pe care le facem pentru un living. Devine mult mai serioasă când răspunsul începe cu „trebuie să tragem mobila”.

Comoda pe care o aveam în minte se umple înainte să punem ceva în ea

De obicei ne imaginăm destul de repede ce vom ține în mobilier. Câteva cărți, documentele care stau acum în altă parte, poate lucrurile pe care nu vrem să le lăsăm pe măsuță. Apoi încep să apară echipamentele. Decodorul, consola, sistemul audio, routerul. Unele erau deja în casă, doar că nu le puseserăm la socoteală când împărțeam sertarele.

Și fiecare vine cu propriile condiții. Un aparat poate încăpea pe poliță până în momentul în care îi punem cablurile. Abia atunci vedem cât loc ocupă mufele în spate și cât de aproape ajunge de margine. La altul trebuie să putem ajunge la un buton. Pentru un soundbar contează cum poate fi amplasat față de televizor, conform instrucțiunilor modelului. Numele generic al aparatului nu spune toate lucrurile acestea.

Aici ajută să avem modelele concrete, chiar dacă la început pare că intrăm prea mult în detalii. „Avem o consolă” nu îi spune proiectantului la fel de mult ca modelul ei și felul în care o vom așeza. Dacă aparatul încă nu a fost ales, putem lăsa decizia deschisă și să revenim asupra compartimentului. E preferabil să știm că avem ceva de clarificat decât să presupunem că se va potrivi.

În articolul despre spațiul din casă vorbeam despre diferența dintre cât încape într-un corp și cât de ușor îl folosim. La zona televizorului se adaugă și lucrurile din spatele aparatelor. Nu prea ne vine să le rezervăm spațiu, fiindcă nu sunt interesante și nici nu vrem să le vedem. Totuși, vor ajunge acolo. Dacă nu le-am prevăzut locul, îl vor lua din altă parte.

O ușă închisă poate ascunde și o problemă

Ne-am hotărât că vrem cât mai puține lucruri la vedere. Facem fronturi care continuă aceeași linie și, în sfârșit, totul pare așezat. Doar că unele dintre obiectele ascunse în mobilier sunt aparate care funcționează acolo, uneori ore întregi. Nu le putem trata chiar ca pe albumul cu fotografii de pe polița vecină.

Ventilația este unul dintre lucrurile care trebuie verificate pentru fiecare model. Sony precizează că deschiderile de ventilație ale televizorului trebuie păstrate libere, iar pentru amplasarea într-un spațiu închis este necesară o ventilație adecvată. Condițiile exacte se caută în manualul televizorului. Și pentru celelalte echipamente avem nevoie de cerințele lor, nu de o distanță găsită într-un articol și aplicată tuturor.

O gaură în spatele comodei nu ne spune, singură, dacă problema este rezolvată. Trebuie văzut ce spațiu liber cere aparatul și cum poate circula aerul în configurația respectivă. Este o parte a proiectului pe care nu o admiră nimeni când intră în cameră, dar care trebuie lămurită înainte să închidem totul în mobilier.

Routerul este un exemplu destul de bun pentru felul în care aspectul și folosirea pot ajunge să se încurce unul pe celălalt. Îi găsim un loc discret, închidem ușa și am scăpat de încă un obiect vizibil. TP-Link arată însă că amplasarea într-un dulap poate slăbi semnalul wireless. Ajungem astfel să redeschidem ușa pe care tocmai o voiam închisă sau să mutăm routerul înapoi pe comodă.

De aceea aș verifica acoperirea în locuință înainte să îi stabilim locul definitiv. La fel, aș testa dacă putem controla aparatul din spatele unei uși cu telecomanda lui. Sunt verificări pentru lucrurile pe care le avem efectiv. Nu ne ajută prea mult să aflăm după montaj că mobilierul arată așa cum ne-am dorit doar cât timp nu folosim aparatura.

Peretele se vede altfel după ce te așezi

Mai există o decizie care se ia uneori privind prea mult desenul și prea puțin camera. Locul televizorului. Din față, centrat între două corpuri, poate să arate foarte bine. Numai că seara ne așezăm pe canapea, într-un loc care nu coincide neapărat cu centrul compoziției.

Cred că merită să facem proba aceasta înainte de orice fixare. Să stăm acolo unde vom sta de obicei, sprijiniți cum ne este comod, și să vedem unde ne cade privirea. Un contur din bandă de hârtie pe perete ne poate ajuta să ne imaginăm ecranul. Poate observăm că îl voiam prea sus fiindcă încercam să îl aliniem cu altceva. Sau că, din locul preferat de pe canapea, îl privim mereu dintr-o parte.

Apoi vine lumina. Fereastra pe care aproape o ignorăm când ne uităm la o randare poate să se reflecte în ecran exact în orele în care îl folosim. Merită să privim locul în momente diferite ale zilei și să ținem cont de perdele sau jaluzele. Sunt lucruri specifice încăperii noastre, iar o fotografie cu un living care ne place nu le poate hotărî în locul nostru.

Dacă televizorul va fi pe perete, mai trebuie verificată prinderea pentru suportul, aparatul și peretele respectiv. Placarea decorativă arată cum va fi finisată zona, dar nu ne spune automat ce poate susține. După ce clarificăm aceste lucruri, putem așeza mobilierul în jur. Poate rămâne simetric. Poate se schimbă puțin. Important este să ne placă și când stăm în cameră, nu doar când ne uităm la ea din ușă.

Peste câțiva ani poate vrem alt televizor

Nu ne gândim prea mult la asta când abia l-am cumpărat pe cel nou. Ar fi și puțin nedrept față de entuziasmul de atunci. Dar mobilierul făcut în jurul lui poate să rămână acolo și după ce aparatul este înlocuit. Dacă am desenat o nișă care îl încadrează foarte strâns, următorul televizor va trebui ales și după golul rămas în mobilă.

Nu înseamnă că trebuie să lăsăm loc pentru cel mai mare ecran pe care ni-l putem imagina. Putem doar să discutăm cât de mult se mai poate schimba ansamblul. O poliță reglabilă, un element care poate fi înlocuit separat sau un traseu de cabluri accesibil ne pot lăsa mai multe posibilități, acolo unde construcția permite. Sunt decizii pe care e mai ușor să le luăm acum, când încă nu am tăiat nimic.

Mi se pare că aici devine utilă discuția despre un living la comandă. Venim cu imaginile care ne plac, dar și cu o fotografie a peretelui, cu locul prizelor, cu aparatele și cu felul în care folosim camera. Din toate acestea se poate construi un proiect care ține cont de viața din casă. Inclusiv de partea ei mai puțin fotogenică, aceea cu fire, alimentatoare și lucruri pe care încă nu știm unde să le punem.

Iar peste un timp, când va trebui să schimbăm un cablu, probabil că nu ne vom aminti discuția despre golul din spatele comodei. Îl vom scoate, îl vom înlocui și ne vom vedea de treabă. Cam atât mi-aș dori de la detaliul acela. Să nu mai fie nevoie să mutăm mobila și să ne întrebăm cine s-a gândit să pună priza tocmai acolo.

Manolache Alin — Braseco Mobilier