Avem două mostre de stofă pe masă și încercăm să alegem un bej pentru canapea. Le ducem la fereastră, unde se vede mai bine. Una bate puțin în gri, cealaltă ne place. Am alege-o pe loc. Doar că pe canapeaua asta o să stăm mai ales seara, după ce tragem perdeaua și aprindem veioza.
Cum arată bejul atunci? Am pregătit același living în trei lumini. În primele două imagini, uită-te întâi la ușa din dreapta a comodei. Veioza e chiar lângă ea.
Toate cele cinci imagini sunt simulări de amenajare realizate pentru acest articol.
Ziua, fibra se vede de la un capăt la altul al comodei. Seara, ușa de lângă veioză capătă o nuanță de miere. Dacă am decupa doar bucata aceea din imagine și am pleca la cumpărături cu ea, probabil că am căuta un stejar destul de auriu. Numai că o parte din culoarea care ne-a plăcut vine de la veioză.
Cu stofa se întâmplă altceva. Ziua, pe brațul canapelei se disting firele țesăturii. Seara privirea ne fuge mai întâi spre lemnul luminat, iar canapeaua pare mai închisă. Bejul care ne-a ocupat atâta timp la alegere a trecut cumva pe locul doi. Poate că exact așa ne place camera când ne așezăm la un film.
Aceeași seară, cu plafoniera aprinsă
Să mai rămânem puțin în camera asta. Afară s-a întunecat destul cât să se vadă veioza în geam. Până să ne așezăm la un film, avem de strâns masa. Aprindem plafoniera și stingem veioza. Dacă ne uităm acum la comodă, cele două uși seamănă din nou între ele. A dispărut pata aurie de lângă abajur, deși afară e la fel de întuneric.
De aici vine și o mică neînțelegere pe care o putem avea când alegem în doi. Unul dintre noi a văzut mostrele pe masa de lângă fereastră și ține minte un bej deschis. Celălalt le-a strâns seara și ar fi jurat că a ales un gri. Înainte să mai cerem un catalog, le-aș pune din nou pe masă și aș aprinde pe rând cele două lumini. Măcar acum vorbim amândoi despre aceeași bucată de stofă, văzută în același loc.
Dacă masa de cină și canapeaua împart camera, mai avem un loc de încercat. Ne așezăm la masă și lăsăm aprinsă lumina sub care mâncăm. De aici, comoda poate să se vadă din profil, cu o dungă de lumină pe lateral. Tocmai lateralul acela îl vedem în fiecare seară de pe scaun, deși când am ales decorul ne-am uitat aproape numai la uși.
Comoda e nouă. Parchetul îl avem deja.
Să spunem că avem parchet de stejar și vrem o comodă care să se potrivească cu el. În magazin găsim trei decoruri care au „stejar” în denumire. Încercăm să ne amintim cât de deschisă era podeaua noastră. Scoatem telefonul. Într-o fotografie parchetul pare gălbui, în alta pare aproape cenușiu. Ambele sunt făcute acasă.
Aici aș lua două mostre. Una cât mai apropiată de cum ținem minte parchetul și una pe care am alege-o chiar dacă ar avea altă denumire. Acasă, sprijinim pe rând fiecare mostră de peretele unde vine comoda, cu fibra în direcția în care va fi pe uși. Le privim și din locul în care stăm de obicei. De pe canapea o să vedem împreună fronturile, o fâșie de parchet și, poate, marginea covorului.
Ce urmărim concret? Să zicem că prima mostră are aproape aceeași nuanță ca podeaua, dar un desen mult mai pronunțat. Pe o bucățică, fibra aceea e chiar frumoasă. Ne-ar plăcea la fel de mult dacă s-ar întinde pe două uși late, chiar lângă desenul parchetului? Aici ajută să cerem și o imagine a decorului pe o placă întreagă. Mostra ne lămurește cu nuanța de acasă. Pe placa întreagă vedem și cât loc ocupă un nod sau cât de des se repetă desenul.
Ce se vede de pe canapea?
În imaginile de mai sus, peretele pare crem chiar deasupra veiozei. Deasupra bolului e mai stins. Spre perdea încă se vede lumina de afară. Dacă am vrea să alegem culoarea peretelui dintr-o singură porțiune a imaginii, pe care am lua-o drept reper?
Acasă putem încerca vopseaua pe un panou mic de probă. După ce se usucă, îl mutăm pe același perete, o dată lângă veioză și o dată spre fereastră. Cu stofa e și mai ușor. O lăsăm să cadă peste brațul canapelei, cu o parte pe orizontală și cu cealaltă coborând pe lateral. Dintr-o singură bucată ne facem o idee și despre șezut, și despre spătar. Iar dacă fotoliul preferat rămâne în cameră, aducem mostra lângă el măcar o dată. Pe cele două le vom vedea împreună ani de zile.
Dacă ezităm între cele două stofe, putem lăsa una pe canapea și o punem pe cealaltă deoparte. Apoi facem schimb. Cât timp le ținem lipite, ajungem să căutăm care dintre ele e mai gri. Cu fiecare pe rând ajungem la întrebarea de la care am plecat. Ne place cum arată canapeaua lângă perdelele pe care le avem?
Dar dacă încă avem un bec atârnat de tavan?
Într-un living în amenajare, canapeaua e pe drum, comoda există pe hârtie, iar veioza încă e la capitolul „vedem noi”. Între timp trebuie să alegem fronturile. E greu să ne imaginăm o seară obișnuită într-o cameră în care deocamdată intrăm doar ca să mai măsurăm ceva.
Putem începe cu ce știm. Dacă ne dorim o lampă lângă fotoliu pentru citit, împrumutăm pentru o seară una cu abajur și o punem pe un scaun, cam la înălțimea la care va veni. Așezăm mostrele în dreptul viitoarei comode și stingem becul din tavan. Poate că ne place lemnul ales, dar am pune veioza la celălalt capăt al comodei, mai aproape de locul unde citim. Cât încă amenajăm, e un moment bun să vedem dacă avem și o priză acolo.
Aș face proba și cu o carte în mână. Ne așezăm în fotoliu și deschidem câteva pagini. Poate că pe perete lumina arată frumos, dar pe carte ne cade chiar umbra umărului. Mutăm lampa o palmă și mai citim un rând. Acum știm și de care parte a fotoliului o vrem.
La ce oră stăm cel mai mult în living?
Dacă dimineața bem cafeaua în living, iar seara ne uităm la televizor cu veioza aprinsă, merită să lăsăm mostrele pe loc până a doua zi. Se poate ca unul dintre cele două bejuri să ne placă mult dimineața și mai puțin seara. Atunci alegerea ține și de obiceiurile noastre. Cine își petrece după-amiezile aici s-ar putea opri la altă stofă decât cine ajunge acasă după lăsarea întunericului.
Eu aș lăsa cele două bucăți de stofă pe brațul canapelei peste noapte. Seara vedem spre care întindem mâna. Dimineața, cu cafeaua în mână, mai avem o ocazie să ne răzgândim. E mult mai simplu cât încă sunt două mostre.
Manolache Alin — Braseco Mobilier