Cum gândim mobilierul din hol pentru lucrurile cu care venim acasă.
Există un moment, imediat după ce intrăm în casă, în care avem nevoie să scăpăm de tot ce ținem în mâini. Cheile, telefonul, o sacoșă, poate și un colet pe care l-am ridicat în drum. Punem ceva pe primul loc liber, ne scoatem încălțămintea și lăsăm geaca undeva aproape. O așezăm mai bine după ce ducem cumpărăturile în bucătărie.
Sigur, până atunci mai apare ceva de făcut.
Geaca rămâne pe spătarul unui scaun, sacoșa lângă ușă, iar cheile sunt într-un loc pe care îl vom descoperi din nou mâine dimineață. În hol avem un dulap. Poate chiar unul destul de mare. Și totuși, lucrurile pe care le folosim cel mai des par să-l ocolească.
Mi se pare că la intrare se vede foarte repede diferența dintre mobilierul pe care îl avem și felul în care ne este comod să-l folosim. În restul casei mai așezăm, mai mutăm, mai închidem o ușă înainte să vină cineva. Holul ne întâmpină exact când avem mâinile ocupate și puțină răbdare pentru ordine.
Iar odată cu gecile groase, ghetele și umbrelele, diferența devine ceva mai vizibilă.
Dulapul există. De ce nu ajunge geaca în el?
Dacă vrem să punem o haină în dulap, avem de făcut câteva lucruri. Deschidem ușa, găsim un umeraș, îi facem loc între celelalte haine și o așezăm. Nu pare complicat. Doar că uneori ușa se deschide spre sacoșele pe care tocmai le-am pus jos, iar umerașele sunt atât de apropiate încât trebuie să împingem jumătate din ele.
Cu scaunul din apropiere ne înțelegem mai repede.
Asta nu înseamnă că ar trebui să renunțăm la dulapuri și să montăm cârlige pe toți pereții. Dar merită să ne uităm la ce folosim zilnic și la ce depozităm pentru altă perioadă. Haina cu care plecăm în fiecare dimineață nu are neapărat nevoie de același loc ca paltonul pe care îl purtăm de câteva ori într-o iarnă.
Putem avea o zonă mică, accesibilă, pentru hainele aflate în uz și un corp închis pentru restul. Cât de mică sau cât de mare depinde de câți suntem și de obiceiurile noastre. Un cuplu și o familie cu doi copii nu vor folosi intrarea în același fel, chiar dacă holurile au aceleași dimensiuni.
Aș începe proiectarea cu o întrebare foarte simplă: ce lăsăm aici într-o seară obișnuită?
Nu când am făcut ordine pentru fotografii.
Pantofarul se măsoară și cu ghetele în față
La încălțăminte avem obiceiul să numărăm perechile. Vrem să încapă zece, cincisprezece sau câte am reușit să adunăm. Este un început bun, dar două perechi pot ocupa spații foarte diferite.
Pantofii de vară încap pe o poliță pe care ghetele nu mai pot sta în picioare. O pereche mai mare poate împiedica închiderea ușii. Cizmele au nevoie de altă înălțime, iar încălțămintea umedă cu care tocmai am venit de afară are nevoie de un loc potrivit pentru uscare, înainte să fie pusă la păstrare.
De aceea, înainte să stabilim polițele, ar fi util să ne uităm la încălțămintea pe care chiar o avem. Putem măsura câteva perechi reprezentative și putem discuta despre polițe reglabile sau spații de înălțimi diferite.
Mai este și accesul. Dacă pentru perechea folosită zilnic trebuie să ne aplecăm după alte trei, probabil că ea va rămâne lângă ușă. După câteva zile îi mai ține companie încă una.
Un loc ușor de curățat, pentru încălțămintea cu care intrăm, poate fi mai folositor decât încercarea de a ascunde imediat fiecare pereche. Important este să-l prevedem de la început, ca să nu ocupe tocmai zona prin care trecem.
Și lucrurile mici au nevoie să aterizeze undeva
Cheile nu ocupă mult. Nici o pereche de mănuși. Ochelarii, un plic și lesa câinelui, luate separat, par aproape neglijabile.
Împreună găsesc destul de repede o suprafață pe care să se instaleze.
O poliță mică sau un sertar accesibil pot rezolva o parte din această aglomerare. Dar și aici contează unde le punem. Dacă locul pentru chei este în spatele unei uși sau prea departe de intrare, vom continua probabil să folosim colțul de mobilă aflat mai aproape.
Geanta merită și ea luată în calcul. La fel rucsacul copilului sau sacoșa pe care o luăm a doua zi. Sunt obiecte suficient de mari încât să încurce și suficient de obișnuite încât să uităm să le prevedem un loc în proiect.
Desenăm dulapul pentru haine, pantofarul pentru pantofi și, la final, ne întrebăm unde punem restul lucrurilor cu care venim acasă.
Aici ajută să urmărim puțin ordinea gesturilor. Ce punem jos prima dată? Unde ne oprim să ne descălțăm? Ce luăm înainte să ieșim? Răspunsurile pot schimba poziția unui sertar sau a unei polițe mai mult decât fotografia unui hol care ne place.
Mobilierul încape. Noi mai avem loc?
Un hol poate arăta foarte ordonat pe un plan cu toate ușile închise.
Merită văzut și în cealaltă variantă: ușa de la intrare deschisă, pantofarul folosit, cineva aplecat să se încalțe și încă o persoană care încearcă să treacă spre bucătărie.
Înainte de a stabili adâncimea corpurilor, trebuie verificate aceste mișcări. Inclusiv ușile camerelor apropiate și accesul la întrerupătoare sau la tabloul electric, dacă acesta se află în hol. Un corp care încape între doi pereți poate totuși să ne încurce de câteva ori pe zi.
La fel se întâmplă cu banca pentru încălțat. Ne place ideea, dar trebuie să avem loc să ne așezăm, să ne aplecăm și să ne ridicăm. Dacă o folosim doar după ce mutăm geanta și două sacoșe, ar trebui să prevedem și unde ajung acestea.
Uneori este suficient să reducem adâncimea unei porțiuni de mobilier. Alteori merită să renunțăm la un corp. Soluția se vede mai bine când desenăm și oamenii în spațiul respectiv, cu lucrurile lor și cu ușile deschise.
Cât ascundem și cât lăsăm la îndemână?
Un hol complet deschis se poate aglomera vizual destul de repede. Unul în care fiecare obiect trebuie pus după o ușă poate deveni incomod.
Mi se pare mai util să găsim o proporție potrivită pentru cei care locuiesc acolo. Câteva locuri accesibile pentru lucrurile zilnice, depozitare închisă pentru celelalte și o suprafață pe care putem pune ceva când intrăm.
Oglinda, lumina și finisajul peretelui completează amenajarea. Le alegem în legătură cu mobilierul și cu felul în care folosim holul. De exemplu, în zona unde sprijinim genți sau ne descălțăm, merită să întrebăm și cum se curăță suprafețele, nu doar ce culoare au.
Nu orice hol are nevoie de toate elementele pe care le vedem într-o amenajare. Poate că nu încape o bancă. Poate că există deja un dressing aproape și nu avem nevoie de încă un dulap mare. Mobilierul la comandă ne permite să alegem ce ne folosește în spațiul respectiv, inclusiv ce lăsăm liber.
Înainte să alegem culoarea, să ne uităm puțin la intrare
Dacă ne gândim să refacem holul, putem începe fără catalog și fără ruletă. Pentru câteva zile, observăm ce se adună acolo. Ce rămâne pe jos, ce ajunge pe scaun și ce căutăm înainte să plecăm.
O fotografie făcută într-o seară obișnuită poate fi un punct bun de pornire pentru discuția despre mobilier. Arată lucruri care nu apar într-un plan gol: două ghiozdane, o cască, geanta de serviciu sau încălțămintea pe care nimeni nu o pune în pantofar.
De acolo putem vorbi despre dimensiuni, compartimentare și materiale.
Până la urmă, când intrăm în casă cu două sacoșe și telefonul care sună, nu ne gândim prea mult la mobilier. Întindem mâna spre locul cel mai comod.
Ar fi bine ca acela să fie și locul pe care l-am pregătit.
Manolache Alin — Braseco Mobilier